”Când alergi pe munte trebuie să fii rapid, rezistent, cu echipament minim și de calitate.”

Weekendul care tocmai a trecut a avut loc în Maramureș un eveniment în premieră în România: Mogoșa Everesting.
Everesting-ul este o activitate în care sportivii urcă și coboară pe un traseu dat, de mai multe ori, pentru a urca cumulativ 8.848 de metri. Evenimentul a fost organizat de către Sebastian Butcovan, iar noi am răspuns pozitiv invitației lui Sebi de a lua parte la Mogoșa Everesting.

Dintre cei 48 de participanți ai aceste prime ediții – ediție pilot – câștigătorul s-a făcut remarcat încă de la început prin energia și rezistența de care a dat dovadă. Este vorba despre Mihai Andreescu, Miki pentru cunoscuți, cu care noi suntem prieteni de ceva timp, fiind un fan Maramontsport și Montura. Noi îl știam ca fiind un om al muntelui și un pasionat de alergare montană, iar acum la Mogoșa Everesting a uimit cu rezultatul final: 17 ore 54 minute, 18 urcări și coborâri de la Lacul Mogoșa la Vârful Mogoșa, cu un total de 70 km și 8848 m diferență pozitivă de nivel.

După ce am văzut că toată lumea se întreabă cine este acest om de neoprit, și cum reușește să facă față provocării într-un mod atat de ușor, ne-am gândit să vi-l prezentăm și vouă, dar în același timp să îl cunoaștem și noi mai bine.

Întâi de toate felicitări pentru rezultatul de la Mogoșa Eversting.
Miki, cred că ar trebui să începem prin a spune oamenilor că alergarea nu este activitatea ta de bază și totul este din pasiune pentru munte și mișcare. De aici și prima întrebare:

De unde și când a început pasiunea aceasta pentru alergare montană?
Mai serios cam de 5 ani. Dar de mic mi-a plăcut sa fiu activ sau „neastâmpărat”. 
Ce te-a atras la acest sport?
Libertatea. Poți alerga oriunde, oricând, oricât, lume puțină cu care să intri în contact…
Care este ocupația ta de bază?
Cabanier la GAROFIȚA Pietrei Craiului de aproximativ 4 ani. Trebuie să mulțumesc Fundației România Pitoreasca Pitești și fostului cabanier Dl Gelu. Sunt cabanier în cel mai frumos munte din țară. Piatra Craiului îți dă posibilitatea de a urca pe munte zilnic.
Așadar ești un om pasionat de munte. Ce-ți place mai mult, să alergi pe munte sau să faci drumeții?
Alergat. Îmi place viteza.
Cât de mult alergi pe săptămână?
Alerg 5 zile din 7, iar ca și km, depinde de diferența de nivel și de viteză.
Te-ai gândit să faci asta la un nivel mai profesional?
Nu. Îți ia din libertate.
Cum te motivezi să treci peste momentele dificile, în care simți că nu mai poți?
Mă gândesc că trebuie să mai pot face un pas … ascult muzică.
Spune-mi și mie care este secretul pentru rezultatul de la Mogoșa Everesting?
Suportul prietenilor și diferențele de nivel din ultimele 6 luni. Care, sincer, exact nu știu cât au fost, dar am avut săptămână cu 12.000 diferență pozitivă, iar traversarea Meridionalilor în jur de 18.000.
Ce face diferența între locul 1 și locul 2?
Susținerea prietenilor. La Mogoșa, primii 4 concurenți erau foarte bine pregătiți.
Cât de important este echipamentul folosit?
Foarte important. Pantoful de alergare montană trebuie să fie comod, talpa cu aderență mare, și în același timp trebuie să fie ușor. Pentru mine, după ani de căutări, alegerea este Montura, modelul Viper.
Când alergi pe munte trebuie să fii rapid, rezistent și cu echipament minim și de calitate.
Care este principiul după care te ghidezi în viață?
Nu face rău la oameni, animale, natură.
Și totuși, pe lângă alergat și viața de cabanier, ce alte pasiuni mai ai?
Cititul. Știu sună clasic.
Clasic, dar o pasiune tot mai rară. O carte preferată?
Alexandr Soljenițîn – Pavilionul canceroșilor

Cartea preferată a lui Miki oferă o concluzie foarte frumoasă asupra dialogului nostru și în același timp cred că am descoperit un alt secret al reușitei sale: atitudinea de învingător.
Cartea este despre cum poți fi mai tare decât tine însuți, cum să nu te lași învins. E despre a crede cu toată ființa ta că în om există o putere ascunsă de a ieși învingător din toate încercările. Singura condiție e să nu te îndoiești nicio clipă de această forță și să o ajuți cu libertatea gândului să iasă la iveală atunci când nu mai poți.






Protejează-ți ochii!

Ți-ai ales bocancii, te-ai dat peste cap cautând rucsacul potrivit și ți-ai dat seama cum să te îmbraci adecvat … dar așteaptă – te-ai gândit la ochelarii de soare?

Cei care merg pe munte au nevoie de ochelari de soare cu protecție la razele UV, dar in acelasi timp rezistenți, care nu se vor sparge atunci când vor fi scăpați – și desigur, aprobăm și faptul că vrem să arătăm cât mai cool cu ei.

Dacă ai de gând să te aventurezi pe munte, este foarte important să îți protejezi ochii. O pereche bună de ochelari de soare pentru drumeție, are același rol ca și crema de protecție solară pentru piele. Protejarea ochilor este extrem de importantă când faci trekking la altitudine – cu cât aerul devine mai rarefiat, lumina UVB devine mai puternică. Așa cum pielea ta se poate arde, la fel e și cu ochii tăi. Intensitatea razelor UV crește cu aproximativ 10-12% la fiecare 1000 m și vor fi reflectate de orice suprafață acoperită cu zăpadă sau gheață. Aceasta înseamnă că ochelarii de soare trebuie să poată bloca razele UV de sus, de jos și din lateral.

Înainte de a vorbi despre clasificarea lentilelor, este important să înțelegem ce înseamnă termenii UV și VLT.

UV – reprezinta lumina ultravioleta și constă de fapt din trei benzi cu UVC, UVB și UVA. Din fericire, UVC nu este o problemă semnificativă datorită atmosferei care le filtrează, dar UVA și UVB îți pot arde corneele. Acestea din urmă cresc semnificativ la altitudini mai mari și, în mod ideal, vei dori o pereche de ochelari capabili să filtreze toate cele trei, oferind o protecție de 100%.

VLT – Visible Light Transmission – măsoară câtă lumină reușește să treacă prin lentilă. Dacă ai nevoie de ochelari prin care să treacă cât mai puțină lumină, vei alege un VLT între 5-10%.

Tipuri de lentile
Lentilele sunt categorizate pe o scară de la 1-4, în funcție de câtă protecție UV oferă. Există și o categorie 0, deși acestea sunt clare și mai mult pentru protectia impotriva vantului si a insectelor decât pentru protecția de razele UV.

Categoria 1 – sunt considerați ochelari „fashion” și nu vor bloca prea mult. De obicei, vor lăsa între 45-80% din lumina UV.
Categoria 2 – pot fi purtati zilnic prin oraș, sau alte activitați clasice, permițând 20-45% din razele UV.
Categoria 3 – când treci la acești ochelari, începi să obții o protecție reală, deoarece blochează până la 80% din razele solare. Te protejează de razele puternice, sunt ideali în vacanțele de la tropice, când conduci sau pentru drumețiile clasice.
Categoria 4 – dacă vei merge la altitudini mai mari, aceștia sunt ochelarii de care ai nevoie. Aceste lentile oferă cea mai mare protecție împotriva razelor dăunătoare și au, de obicei, un nivel scăzut de VL. Lăsând 3-8% din razele UV, acestea sunt utilizate cel mai bine pe munte, lac și mare!
Lentilele din categoria 4 nu sunt recomandate pentru condus, fiind foarte inchise la culoare!!!

Lentile polarizate
O altă opțiune oferită de producători este polarizarea. Polarizarea reduce strălucirea – modul în care soarele este reflectat de pe suprafețe, cum ar fi apa și zăpada. Această lentilă conține un filtru care blochează lumina reflectată intensiv, oferind o imagine mai clară.
Ochelarii polarizați pot face dificil să faci diferența între zăpadă și gheață, deci nu sunt potriviți pentru orice situație.

Lentile fotocromatice
Sunt lentile care au aplicat un tratament, o reacție chimică reversibilă, determinându-le să se închidă când sunt expuse la radiațile sau la lumina soarelui în general. Odată ce radiația dispare, lentilele revin la culoarea lor originală.
În ceea ce privește învelișurile, aceasta este o altă zonă care variază în funcție de producător, anti-zgârierea fiind cea mai frecventă. Acoperirea anti-ceață este, de asemenea, o opțiune populară, împreună cu o acoperire hidrofobă.

Suport pentru dioptrii . Producatorii s-au gandit si la cei care poarta ochelari de vedere. Astfel, gasim si ochelari de soare cu suport pentru dioptrii.

Rama
Producătorii de ochelari de soare au folosit metal (oțel, aluminiu și titan) și plastic (acetat, policarbonat și nylon) de ani buni, și ambele sunt încă folosite în mod frecvent.

Rama ochelarilor Demon – TR90 – este o compoziție specială din nylon și fibră de carbon. Acest material face ochelarii să fie cu 20% mai ușori decât materialele convenționale. De asemenea, îl face mai rezistent la impact și tracțiune mecanică (cum ar fi schimbarea lentilelor care generează o flexie a cadrului). Creșterea este semnificativă și pentru durata ei în timp.

Confortul
Ochelarii mai grei pot aluneca, cu excepția cazului în care au brațele flexibile, așa că este posibil să ai nevoie de un elastic pentru a-i fixa pe cap. Greutatea este o preferință pentru unii și stil pentru alții, dar nu ar trebui subestimată.

Ce se întâmplă când transpiri? În acest caz punctele de contact cauciucate din zona urechilor și de pe nas pot opri mișcarea ochelarilor. Indiferent din ce sunt realizate ramele, acestea trebuie să vă acopere bine ochii. În special la altitudini mai mari – vântul este vrăjmașul tău, iar designul ochelarilor te poate ajuta. Modelele cu brațele groase oferă o oarecare apărare suplimentară, dar cea mai bună protecție o oferă ochelarii care au inclusă această protecție laterală.

Acest subiect este complex, însă un lucru este cert: ochelarii de soare nu sunt doar un accesoriu pe potecile de munte, aceștia fiind la fel de importanți ca și celelalte piese de echipament.

Echipa feminina a Romaniei, locul III la Mondialele de alergare montana

Echipa feminina a Romaniei medaliata la Mondialele de alergare montana Premana, Italia
Echipa masculina locul IV
Denisa Dragomir locul III individual

Echipa feminina a României a urcat pe locul 3 al podiumului la Mondialele de Alergare Montana pe distante lungi, parcurgand traseul de 32 de kilometri si 2.400 de metri diferenta pozitiva de nivel. O obisnuita a traseului de la Giir Di Mont, Denisa Dragomir a obtinut medalia de bronz la individual feminin cu timpul de 3h.59min.34sec clasandu-se dupa italianca Silvia Rampazzo (3.56.44) si americanca Kasie Enman (3.57.30).

podium romania fetele

Iulia Gainariu lotul romaniei

A doua românca din clasament a fost Ingrid Mutter pe locul 8, dupa 4.09.10, iar Iulia Gainariu a terminat pe pozitia a 29-a, cu un timp de 4.45.16. Cristina Ghita, cea de-a patra componenta a echipei femine nu a reusit sa termine cursa din cauza instalarii socului hipotermic.

Echipa masculina formata din Bogdan Damian, Viorel Palici, Szabolcz Gyorgy si Viorel Preda s-a clasat pe locul IV.

Felicitari echipei Romaniei si antrenorilor.

Suntem mandri sa o avem pe podium pe atleta MaramontsportGainariu Iulia!

#MonturaRomania

Sursa foto: Iulia Gainariu

F-LITE Megalight 140 Review

de Sebastian Butcovan
Era o vreme cand nu existau nici facebook si nici grupurile de alergare aferente, de unde sa poti afla cum sa-ti faci singur o operatie de menisc acasa. 
Era o vreme cand intrebarea “ce fac cu sfarcurile mele ranite de la frecarea cu tricoul” provoca ridicari de sprancene in farmacie, iar mana farmacistei aluneca usor spre butonul de panica de sub tejghea. 
Tricoul F-LITE Megalight 140 este atat de fin si prietenos cu pielea, incat nu provoaca leziuni, chiar si dupa un efort de lunga durata.
Sta mulat pe corp, dar fara sa faca compresie, care sa duca la disconfort (sau la vizualizarea excesiva a colaceilor ).
Este atat de usor incat nu il simti pe tine. E ca si cum ai alerga la bustul gol, dar fara dezavantajele aferente alergarii la bustul gol. Asta daca nu cumva esti vreun Adonis. 
Util pentru alergare, drumetii sau strat de baza pe principiul foilor de ceapa.
Caracteristicile complete ca anti-bacterial, fara cusaturi, calitate germana, le gasiti aici.

Review Montura Beep Beep

de Sebastian Bucovan

Cum m-am apucat de alergat? Cand eram copii umpleam o minge cu nisip si pietre, pe care o puneam la o distanta strategica si strigam: „nenea, mingea va rog !” Alegeam de fiecare data un nene cu iubita, deoarece astia sutau tare sa demonstreze cat sunt de tari. Si apoi trebuia sa fugim. Tare!

Cu Montura poti sa sutezi orice bolovani  Piciorul va sta perfect protejat in orice conditii.

Am testat Montura Beep Beep la Maraton Blessing Hearts Tomesti. Un traseu cu suprafete diferite, iarba, pamant friabil, portiuni cu noroi, abrupt pe urcari si coborari. Piciorul statea fix acolo unde il puneam, indiferent de suprafata. Execelenta aderenta data de talpa Vibram. Crampoanele sunt in asa fel gandite, incat sa ai tractiune maxima, atat pe coborari, cat si pe urcari. Urmeaza sa testez aderenta si pe stanca uda si uscata, si revin cu up-date.
Cel mai mult imi place confortul pe care il da sistemul de reglare al volumului interior, ce imbraca perfect piciorul, exact ca o soseta. Pantoful se muleaza perfect pe laba piciorului indiferent de conformatia ei.
Pantof Montura BeepBeep Pantof Montura BeepBeep sole Pantof Montura BeepBeep W 2
Nu sunt minimalisti. La 305 grame au sustinerea si amortizarea perfecta pentru toti cei care nu sunt skiny-runners. Eu am ajuns la concluzia ca la cele 75 kg ale mele am nevoie de pantofi de alergare cu o amortizare si sustinere temeinice. Impactul piciorului cu solul pe coborarile in alergare, este imens . De fiecare data cand am folosit pantofi minimalisti au aparut mici accidentari.
Amortizarea excelenta chiar si cand dai drumul tare la picioare pe coborari, vine de la talpa Vibram de 20 mm in zona calcaiului si 11 mm in zona varfulului, da un drop de 9 mm potrivit pentru orice stil de alergare.
Amortizarea este completata de 2 branturi care vin in cutie. Unul de 3 mm si altul de 5 mm. Branturile de grosimi diferite au rolul de adapta pantoful la profilul cursei. Daca mergi la o cursa tehnica si scurta , pana in semi, brantul de 5 mm iti va tine piciorul mai strans in pantof. Daca mergi la o cursa unde piciorul se va umfla (maraton, ultra), folosesti brantul care lasa o libertate mai mare piciorului.

Maramontsport la Maratonul Olimpului

Maratonul Olimpului este un eveniment unic de alergare montana desfasurat anual in Grecia, pe Muntele Olimp, cunoscut din mitologie ca „Muntele Zeilor”.

Traseul reinvie calatoria sacra a grecilor antici pe Muntele Olimp, unde urcau in fiecare an pentru a-i duce sacrificii lui Zeus.

La rasaritul soarelui, peste 800 de atleti vor porni in aceasta cursa, de la situl arheologic Dion aflat la altitudinea de 3 m, ajungand in final pana la 2780 m. Traseul de 44 km este in ascensiune verticala (3.200 m) de la inceput si pana in cel mai inalt punct, de unde urmeaza o cobarare interminabila.

Editia 14-a a Maratonului Olimpului se va desfasura in 24 iunie 2017, in cadrul Campionatului Mondial de alergare montana „SKYRUNNER WORLD SERIES”.

Maramontsport sustine doi sportivi romani, care vor lua startul in acest concurs: Iulia Gainariu si Sebastian Butcovan.

Iulia 2 Sebi

Foto: Gabriel Motica / Livia Costache